Evenimentul susținut de:
Dr. Andi Mehmeti, Director al Centrului pentru Cercetări Științifice – Proiecte
Drd. Enea Qose – (UCB), Tirana, Albania
Data: 23 ianuarie 2026
Ora: 12:00
Locația: Sala A.13
Evenimentul susținut de:
Dr. Andi Mehmeti, Director al Centrului pentru Cercetări Științifice – Proiecte
Drd. Enea Qose – (UCB), Tirana, Albania
Data: 23 ianuarie 2026
Ora: 12:00
Locația: Sala A.13
ÎNSCRIERI: 19.01.2026 – 12.02.2026 pentru NIVEL II
DEBUTUL CURSULUI – 16 februarie 2026
Activitatea administrativă în cadrul universității va fi reluată începând cu 8 ianuarie 2026
,,Îmi place modul în care sunt tratată și abordată aici, cu foarte mult respect.
Pentru mine ca viitor jurist, e foarte important să am informații și să fiu respectată, iar toate acestea le-am găsit în cadrul acestei facultăți.”
– Deak Andrea, studentă în anul I –
Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș a obținut calificativul „Grad de încredere” în urma evaluării instituționale realizate de ARACIS – Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, în 5 septembrie 2025
Dacă îți dorești să fii licențiat în medicină dentară, drept, științe economice, psihologie sau geografia turismului te așteptăm alături de noi!